Showtimes Anulează Serialul FAMILIA BORGIA - Sezonul 3 Este Ultimul - Totul Despre Filmele Noi - Ştiri şi Speculaţii Din Lumea Cinema

Showtimes Anulează Serialul FAMILIA BORGIA - Sezonul 3 Este Ultimul

Complicata dramă despre perioada renascentistă produsă de Showtime, serialul Familia Borgia, se apropie de un sfârșit iminent ce vine mai devreme decât se aștepta toată lumea: odată cu finalul sezonului trei.

Serial Familia Borgia - Sezonul 3
Jeremy Irons, laureat cu premiul Oscar, joacă în serialul Familia Borgia, o sagă despre cea mai infamă familie din istoria omenirii.
Împreună cu cei doi fii ai săi, Cesare şi Juan şi frumoasa sa fiică Lucrezia, vor face tot posibilul pentru a deveni cea mai puternică familie din Italia.
Extrem de crud şi decadent, Rodrigo Borgia a intimidat şi a ucis oameni din dorinţa de a deveni Papă în Italia renascentistă.
Din câte se pare, finalul sezonului trei al serialului de pe 16 iunie, va servi şi ca final de serial, asta pentru că cei de la Showtime au renunțat şi la planurile lor îndrăzneţe de a face un film de lung metraj, de două ore.
Deși serialul Familia Borgia a avut constant ratinguri în creştere - mai ales în acest an - se pare că costurile de producție au fost considerate mult prea mari pentru a continua.

Serial Familia Borgia - Distributia
În plus, creatorul serialului Neil Jordan nu este sigur că are suficient material în minte pentru un al patrulea sezon complet, dar speră încă să fie capabil să încheie lucrurile pentru Papa Alexandru (Jeremy Irons), Cesare (François Arnaud) și Lucrezia (Holliday Grainger).
Serialul şi-a păstrat de-a lungul timpului complexitatea cu care a intrat adeseori în gura criticilor din întreaga lume, câştigând popularitate și având parte de o nominalizare la Globul De Aur și 10 premii Emmy până acum, dar, din păcate nu a avut parte de o expunere atât de mare ca cealaltă dramă de epocă de la HBO Game Of Thrones.
La un moment dat în timpul filmărilor celui de-al treilea sezon, Jeremy Irons a declarat că "scenariul pentru sezonul trei, se îndreaptă spre ceva ce parcă duce spre un sfârșit."
Familia Borgia a trecut prin multe momente în care ar fi putut pune capăt serialului, chiar încă din al doilea sezon și de-a lungul celui de al treilea, dar Neil Jordan a declarat că decizia de a sfârși serialul mai devreme, nu ţine neapărat de audienţa de care acesta a dat dovadă, ratingurile fiind bune, ci pur şi simplu pentru că povestea nu mai are unde să se extindă şi din punct de vedere al scenariului, ea trebuie să se termine.

Serial Familia Borgia
-"Mi-ar fi plăcut să duc absolut toate personajele la o concluzie. Toți actorii au fost dezamăgiţi că nu au putut continua şi eu la fel." a mai declarat creatorul serialului.
Iar preşedintele de la Showtime Entertainment, David Nevins a spus aşa:
-"În cele din urmă serialul în cauză a fost conceput ca o mini serie, fiind ulterior destul de reticent în a face o suplimentare de două ore pentru un film mai lung. Acum avem construită o intrigă frumoasă ce duce spre un final neaşteptat. Şi dacă e să finalizăm acest serial, nu există un moment mai bun decât finalul sezonului 3, care va avea un punct culminant bun."
În fond şi la urma urmei, asta este lucrul care se face în televiziune - se iau poveștile care nu pot fi incluse în filmele de două ore şi cu un buget decent se transformă într-un serial uimitor.

Poster Promo Familia Borgia
În timp ce al treilea sezon al serialului Borgia incă nu s-a terminat, acest sezon parcă nu are aceeaşi sclipire din scenariu care a fost prezentă în primele două sezoane, şi spre uimirea tuturor, se pare că lucrurile se vor încheia pentru familia Borgia într-o notă mai personală.
✐ Silviu
Partajaţi acest articol :
 
Copyright © 2012-Totul Despre Filmele Noi - Ştiri şi Speculaţii Din Lumea Cinema-
OPTIMIZAT PENTRU O REZOLUTIE DE: 1440x900
Template by Creating Website and Totul Despre Filme Noi
Powered by Blogger