Trailer Nou Epic Pentru IRON MAN 3: TONY STARK Şi Legiunea De Armuri Împotriva Lui MANDARIN - Totul Despre Filmele Noi: Află Ştirile Cinema Înaintea Celorlalţi

Trailer Nou Epic Pentru IRON MAN 3: TONY STARK Şi Legiunea De Armuri Împotriva Lui MANDARIN

Vezi acţiunea fantastică şi legiunea de armuri controlate de la distanţă de Tony Stark ce luptă împotriva schemelor malefice ale personajului negativ Mandarin în noul trailer senzaţional pentru IRON MAN 3.

Dacă văzând trailerul anterior ai avut impresia că acesta a prezentat noul film Iron Man ca având un ton mul mai întunecat decât filmele anterioare, iată că noul trailer reuşeşte să adâncească şi mai mult acest aspect al filmului regizat de Shane Black.
Cu siguranţă scenaristul şi regizorul Shane Black - în care am încredere deplină - reuşeşte să stârnească mult interes cu acest nou trailer, mai ales din partea fanilor înrăiţi, chiar dacă nu avem parte de dialoguri ieşite din comun sau de alte glume specifice marca Tony Stark.
Deși de-obicei îmi place vocea lui Ben Kingsley, aici parcă devine supărătoare şi puţin enervantă, mai ales în prima fază a trailerului unde vocea actorului are un ecou destul de enervant.
Asta nu înseamnă că nu îşi atinge scopul.
În fond Ben Kingsley interpretează rolul unui personaj negativ destul de enervant şi controversat: The Mandarin.
Şi după cum arată confruntarea celor doi din acest trailer nou, filmul este gata să ne ofere o porţie de acțiune care arată absolut senzaţional.
La cât de bine arată, mi-ar plăcea să văd doar acest trailer pe marele ecran, dar probabil va trebui aștepte până când filmul va ajunge pe marele ecran pentru a mă bucura de toate aceste cadre magnifice.

Noul trailer Iron Man 3 dezvăluie mult mai mult din povestea aventurii lui Tony Stark, o mare parte din ea fiind despre Legiunea De Fier a armurilor inventate proiectate şi realizate de Tony Stark, ce de-a lungul timpului l-au servit pentru diferite misiuni specifice şi pe care le veţi putea vedea chiar şi în acest nou trailer spre final.
Tony Stark (Robert Downey Jr.) este puţin zdruncinat în urma experienței sale ce l-a dus aproape de moarte din punctul culminant al filmului The Avengers și în ciuda noilor tehnologii care-i permit să controleze de la distanță hoarda de armuri, el nu este încă pregătit pentru asaltul prin care The Mandarin (Ben Kingsley) - un lider terorist plin de scheme machiavelice - ripostează împotriva miliardarului fost producător de arme.
După cum veţi vedea în noul trailer - ce arată fantastic de bine - există cadre senzaţionale cu o porţie bună de acțiune și aparent o mult mai bună și EPICĂ poveste decât am avut parte în Iron Man 2.

Iron Man 3 este regizat de Shane Black şi se bazează pe un scenariu conceput de el și Drew Pearce, având parte de participarea unor staruri ca Robert Downey Jr., Ben Kingsley, Don Cheadle, Gwyneth Paltrow, Guy Pearce, Jon Favreau, Rebecca Hall, William Sadler, James Badge Dale și vocea lui Paul Bettany.
Iron Man 3 va zdruncina cinematografele începând cu data de 3 Mai.
✐ Silviu
Partajaţi acest articol :

7 comentarii:

AndrewStavis spunea...

EPIC :)

Pavel spunea...

wow excelent, mi s-a facut pielea de gaina :)

Marcelino spunea...

yay, super bad ass look :))))

Adina Stoican spunea...

mistooooo, ce de armuriiiiiiiiii, omg poor tony stark :)

Simona Claudia spunea...

Si nu cred ca le-au prezentat inca pe toate :))

Sergiu spunea...

Dar ce rol interpreteaza tipul blond din imagine si oare de ce este Pepper Pot asa de ravasita:)

gabriela spunea...

Filmul mi-a atras atentia si abia astept sa merg la cinema sa il vad !! nu am mai vazut pana acum un film asa de bine gandit si cu momente care sa iti taie respiratie, cum e scena aia in care eroul din film spune ca trebuie sa protejeze singurul lucru fara de care nu poate sa traiasca si se refera la partenera lui de platou ..cum sunt o romantica de fel, scena asta m-a convinsa ca merita sa merg sa il vad :D !

Trimiteţi un comentariu

Abonează-te prin e-mail pentru a primi răspunsul la comentarile tale.

 
Copyright © 2012-Totul Despre Filmele Noi: Află Ştirile Cinema Înaintea Celorlalţi-
OPTIMIZAT PENTRU O REZOLUTIE DE: 1440x900
Template by Creating Website and Totul Despre Filme Noi
Powered by Blogger