Sequel-ul TRON: LEGACY Devine O Prioritate Pentru Cei De La Disney - Totul Despre Filmele Noi: Află Ştirile Cinema Înaintea Celorlalţi

Sequel-ul TRON: LEGACY Devine O Prioritate Pentru Cei De La Disney

Oficialii de la studiourile Disney se grăbesc să aducă pe marile ecrane continuarea controversatului film TRON: Legacy, producţia anului 2010 ce a fost regizată şi concepută de regizorul Joseph Kosinski şi ce l-a avut în distribuţie pe Jeff Bridges, Garrett Hedlund şi Olivia Wilde.

Ultimele zvonuri, precizează intrarea în negocieri al lui Jesse Wigutow, pentru poziţia de scenarist al peliculei, după ce anterior, de povestea sequel-ului se ocupă scenaristul David DiGilio.
Momentan, nu se ştie mai nimic despre subiectul original al filmului, iar cei de la Disney nu au dezvăluit absolut nimic în legătură cu distribuţia continuării sau cu legăturile pe care acesta l-ar putea avea cu serialul de animaţie TRON: Uprising.
Totuşi se pare că pedala de acceleraţie a producţiei a fost apăsată de noua conducere a studioului Disney, care face din sequelul Tron: Legacy o prioritate începând de ieri, mai ales că continuarea din 2010 a filmului clasic Tron, a adus încasări de peste 400 de milioane de dolari în toată lume.

La cârma celei de-a două părţi a sequelului a fost numit tot regizorul Joseph Kosinski, care tocmai a terminat de filmat al doilea film al său cu buget mare, superbul film sci-fi Oblivion, ce îl are în rolul principal pe Tom Cruise şi ce va avea premiera primului trailer mâine.
În principiu, fani filmului Tron: Legacy, ar trebui să fie super încântaţi de ideea unui sequel, care momentan pare să fie pe drumul cel bun, chiar dacă cei de la Disney aveau de gând să realizeze un follow-up la sequelul din 2010, de ceva ani buni încoace.

Se pare că noua conducere de la Disney Studios şi în special nou boss Alan Horn, vede continuarea ca pe o prioritate.
Deşi viitorul film are acum şi un scenarist şi un regizor, o dată exacte pentru începerea producție, încă nu fost dată publicităţii.
✐ Silviu
Partajaţi acest articol :

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Abonează-te prin e-mail pentru a primi răspunsul la comentarile tale.

 
Copyright © 2012-Totul Despre Filmele Noi: Află Ştirile Cinema Înaintea Celorlalţi-
OPTIMIZAT PENTRU O REZOLUTIE DE: 1440x900
Template by Creating Website and Totul Despre Filme Noi
Powered by Blogger