JACKIE CHAN Confirmat Oficial Pentru THE EXPANDABLES 3

Starul Jackie Chan confirmă că va face parte din distribuţia în expansiune a continuării The Expendables 3 şi declară că a fost invitat şi în distribuţia părţii a doua.

După ce cei de la American Film Market, Nu Image şi Millennium Films au anunţat oficial că se vor mişca înainte cu a treia parte a filmului din seria de acţiune The Expendables, speculaţiile au început să o ia razna, mai ales în ceea ce priveşte distribuţia viitorului film de acţiune.
Încă de la lansarea de succes a producţiei The Expendables 2, ce a adus încasări de peste 300 milioane de dolari în toată lumea, cei de la studiourile Lionsgate au dat semne că sunt foarte hotărâţi să aducă pe marile ecrane, nume celebre din industria filmelor de acţiune, fie ele puţin mai în vârstă.
Cea de-a treia parte a francizei concepute de Sylvester Stallone, ar putea avea în distribuţie nume precum Sir Sean Connery, Wesley Snipes, Harrison Ford sau Clint Eastwood, nume ce au fost vehiculate până acum doar în speculaţiile publicaţilor de specialitate, dar care riscă să devină realitate.

Odată cu confirmarea lui Nicolas Cage, ce a fost dezvăluită de Stallone într-un un interviu cu ziarul spaniol El Păiş, vine şi confirmarea că cei de la Lionsgate ar face orice pentru a aduce în distribuţia viitorului film, pe oricine, doar pentru a menţine standardele producţiei ridicate şi mai ales pentru a-l satisface pe Sylvester Stallone.
În vânătoarea sa de staruri ale filmelor de acţiune, Stallone se pare că a mai punctat o victorie, iar cel mai recent actor de acţiune – a cărui participare are de data aceasta şi o confirmare – este nimeni altul decât Jackie Chan.
Actorul a declarat că a fost invitat să facă parte din echipa de veterani ai acţiunii, chiar de către mister Sylvester Stallone:
- „Sly m-a invitat să fac parte din distribuţia filmului The Expendables 2, dar eram foarte ocupat atunci cu filmările la CZ12 şi nu puteam să mă apuc de altceva. Dar şi-a extins invitaţia şi pentru cel de-al treilea film. Am fost de acord şi se pare că voi apărea într-un rol ce va însemna mai mult decât mică o apariţie într-o partitură minoră”, a spus Jackie Chan.

El a mai adăugat că va începe curând lucrul la producţia Skip Tracer, film în care va juca alături de vechiul său colaborator şi prieten Chris Tucker, producţia la care scenariul este deja pregătit şi ce urmează să intre în producţie.
Totuşi, Jackie Chan a declarat că ar fi preferat să facă un film Rush Hour 4, decât această nou comedie de acţiune, ce se iveşte la orizont.

Odată cu ieşirea lui Chuck Norris din franciză şi venirea a două nume noi, The Expendables 3 sună de pe acuma că un proiect ce va aduce pe ecrane mult divertisment, deşi detaliile despre acţiunea filmului sunt destul de puţine, deocamdată.
Şi sunt sigur că ştirile despre distribuţie nu se termină aici.
Silviu
Partajaţi acest articol :

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Abonează-te prin e-mail pentru a primi răspunsul la comentarile tale.

 
Copyright © 2012-Totul Despre Filmele Noi - Ştiri şi Speculaţii Din Lumea Cinema-
OPTIMIZAT PENTRU O REZOLUTIE DE: 1440x900
Template by Creating Website and Totul Despre Filme Noi
Powered by Blogger